Artistul vietii tale

M-am asezat la masa cu niste localnici sa beau o bere. Apoi a aparut personajul care m-a inspirat. Era parca ireal, iesit din desene animate. Cu parul grizonat, dat cu gel in sus, ii atarna o sufita spre frunte. Slab, dar imbracat cool, cu tatuaje pe mainile subtiri si se cunostea cu toti, sau asa parea. Vorbea ciudat, asta il facea cel special. O data a repetat cineva ce a zis, si parea ca legase cuvintele si punea accentul ciudat. M-a fascinat din prima clipa. M-a salutat de cateva ori si m-a inganat de cateva ori cand eram extra amabil. O data a zis in treacat "Ah, el nu stie..." sau ceva de genul.
El m-a inspirat pentru "nebuniile" pe care le facea la tot pasul. La fel cu DaVinci scria invers, asa vorbea el diferit... Era un adevarat artist al vorbitului.
Apoi mi-a venit ideea, dupa ce mi-am adus aminte ca imi zicea Nicut in liceu artistule, poate mai ceva de artist in mine: sa fiu artistul vietii mele. La fel cum trebuie sa fii artist cand pictezi un tablou, asa trebuie si atunci cand iti faci viata. Si cred ca mi-ar place sa ajung ca personajul respectiv, desi cred ca avea si momente opuse, ca l-am vazut sezand pe bordura singur si tacut (se pare ca am ratat ocazia sa il intreb cum vorbeste asa).

Deci: Artistul vietii proprii, un fel de arhitect al vietii, dar cu jocul de artist, cu giumbuslucurile lui.

Asta presupune planificare, strategie si tactici. Spre deosebire de pana acum, cand ceea ce venea, alegeam dupa bunul plac. Poate fi si asta o tactica, dar...

Arhitectul va alege ce doreste in viata si unde sa le puna dupa care vine Artistul si le umple de culoare, de scorneli si nemaipomenit.