tag:blogger.com,1999:blog-2277467858975152602024-03-07T23:04:51.564-08:00Mi s-a aratatMirkohttp://www.blogger.com/profile/10083441232833140673noreply@blogger.comBlogger5125tag:blogger.com,1999:blog-227746785897515260.post-52009099294500749412020-09-29T14:47:00.002-07:002020-09-29T14:48:18.288-07:00Caruselul vietilor<p><span style="font-family: helvetica;">Intentia cu care am pornit a fost sa vad cum este sa fii treaz. Asa cum in vis poti sa fii constient ca visezi, sa vad cum este sa fii constient ca traiesti.</span></p><p><span style="font-family: helvetica;">Starea care o aveam era una mai agitata. Mintea era alerta. Am urmarit niste videoclipuri si le percepeam altfel decat pana atunci... vedeam mai clar, fara bruiaj, ca un copil parca. Mai aveam ceva spasme la maini si in acelasi ton (tranzitii rapide) deformari de imagine (purici/culoare/luminozitate) si parca si senzatii de gust.</span></p><p><span style="font-family: helvetica;">A inceput cand ma uitam la un film. Era un film despre vikingi, cum unii au venit sa ajute un sat sa scape de un trol care ii tot ataca. Iar ideea este ca cel care a venit sa-i ajute, afla ca de fapt ceilalti ii facuse ceva trolului iar capetenia lor ascundea acest lucru.</span></p><p><span style="font-family: helvetica;"> Si mi-a venit sa vomit pentru prima data. Acum gandul meu era ca voi vomita, voi intra intr-o poveste de-a mea, voi afla trol-ul neindreptatit si voi face pace cu el. Apoi voi vomita din nou si voi intra mai adanc in alta poveste, si tot asa.</span></p><p><span style="font-family: helvetica;">M-am pus in pat si am cautat cu ce ma razboiesc eu... dar nu tin minte sa fi ajuns la ceva. In schimb am calatorit undeva...</span></p><p><span style="font-family: helvetica;">Urmandu-mi intentia, am vrut sa vad cine sunt eu, cel care ... si a inceput un carusel, o spirala cu aceeasi imagine a unui personaj, care se modifica cate putin, cel care... </span></p><p><span style="font-family: helvetica;">A doua oara cand am vomitat, mi-am dat seama ca nu merge cum mi-am imaginat... n-are treaba cu povestile mele, si nu merg mai adanc... e altceva.</span></p><p><span style="font-family: helvetica;">Apoi am pus o meditatie de la Mooji: https://youtu.be/KAmXfBEEuE8 si initial nu mergea boxa... dupa ce mi-am dat seama ce are, ca i se punea volumul pe zero, ceea ce nu mi se ma intamplase... il aud pe Mooji spunand... (4:40) "How knew that I needed this help? Where did this help came from? This help comes from the Pure Being itself." Aha, mi-am zis, d-aia nu mergea sonorul, ca sa aud asta... Multumesc pentru ajutor, si cu toata increderea ascult vorbele lui Mooji. </span></p><p><span style="font-family: helvetica;">Si am plecat increzator sa imi gasesc eul cel adevarat. Plecand de la eu, cel care se uita la un patrat, imaginea aia a inceput sa se multiplice si sa se roteasca, perceptia de eu schimbandu-se treptat la cel care gandeste ca vede un patrat, si spirala pare ca merge intr-o directie. Fiecare imagine, era o persoana care a juns sa vada imaginea aia, si cumva trebuia sa trec pe la toti care au trait toate trairile ca sa aflu cine sunt. Si trairile se schimbaru cate putin putin, iar cand credeam am terminat cu o traire de genul "toti care au vazut o lumanare" a mai aparut si gandul ca trebuie sa fie si cei care "stau si gandesc ca au vazut o lumanare" si totul devenea apasator de coplesitor... Si eram convins ca acolo, la capatul drumului, este adevaratul eu, nimic nu are sens fara el. Acelasi carusel il incercasem si prima calatorie, atunci cred ca am iesit pentru ca mi-a venit sa vomit. Acum aveam ceva experienta, stiam cat de coplesitor poate fi. Si merg cu viziunea patratului in spirala, fiecare cu o viata care a experimentat cate un pic diferit, deja ceea ce experimenta nu mai era asa clar, dar se schimba cate putin... iar la un momentdat mi-am dat seama ca pot sa merg si inapoi. Si m-am oprit la un moment dat, realizand ca si acolo unde sunt, tot eu sunt, iar acolo este nemarginirea. Mi-am mai adus aminte ca i-am dat lui Dumnezeu aceasta experienta sa ma duca unde trebuie, si mi-am zis... asta-s eu, aici sunt. Si am simtit o imensa singuratate si desertaciune sa fiu acolo, in acea vastitate. Apoi m-am mai gandit ca totusi sunt acolo dintr-un joc al mintii, care aplica un model de schimbare a perspectivei la cea anterioara. Si mi-am mai amintit ca mi-am spus ca ma intorc la lumanarea din fata mea, iar din imagine lipsea lumanarea. Deci nu sunt unde trebuie. Si usor-usor am inceput sa vad in jur camera, si apoi lumanarea, si apoi atat de bucuros am fost sa vad lucruri care nu le gandesc eu, lucruri create de altcineva/altceva, mi-am zis ca asta este manifestarea lui Dumnezeu, aceste lucruri care ne inconjoara, aceasta imensa varietate, de simtiri care nu le facem noi, ne surprind, atat necunoscut. Mi-am dat seama ca sunt pe unul din miliardele de fire de viata vazute in spirala aia, si atat de tare m-am bucurat ca nu mai sunt singur... Mi-a venit iarasi sa vomit, dar eram bucuros chiar si cu asta. A trebuit sa verific timpul sa vad ca trece... minunat m-am simtit cand am vazut ca s-a schimbat minutul! Si am realizat ca firul asta de viata, oricum ar fi el, este minunat fata de singuratatea simtita acolo. Si cum viata este minunata oricum, noi putem sa intervenim doar ici-colo sa o facem mai agreabila.</span></p><p><span style="font-family: helvetica;">Apoi m-am delectat ascultand melodii la radio, si parca fiecare melodie era o casa pe un versat de munte, facuta de cei care au trecut pe acolo, pentru cei care vor mai trece, cu un mesaj propriu al lor.</span></p><p><span style="font-family: helvetica;">Astazi, inca am ramas cu sentimentul de "acolo" si un sentiment ca joc un rol in viata asta. Si undeva in fundal a ramas o neliniste ca undeva acolo este singuratea aceea.</span></p>Mirkohttp://www.blogger.com/profile/10083441232833140673noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-227746785897515260.post-54542787006043215132017-03-18T14:35:00.001-07:002017-03-18T14:35:25.294-07:00Sa oprești gândurile<p dir="ltr">Este ca atunci când te oprești pe autostradă, te îndepărtezi puțin și te întinzi în iarbă. Gândurile zboară pe autostrada, iar tu auzi greierii, vezi cerul... </p>
Mirkohttp://www.blogger.com/profile/10083441232833140673noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-227746785897515260.post-44034390677574372162017-03-18T14:09:00.001-07:002017-03-18T14:09:04.689-07:00CEL MAI IMPORTANT ESTE MOMENTUL PREZENT <p dir="ltr">Gândurile ma iau si ma poartă când le cred importante și când sunt plăcute. Dacă nimic nu contează, decât momentul prezent, ele nu mă mai fura. <br>
Când sunt plăcute, de obicei se referă la ego, cât de import sau mare pot fi eu și alții ma vor urma.<br>
Dar majoritatea gândurilor își pierd puterea când își pierd importanta. <br>
De aceea CEL MAI IMPORTANT ESTE MOMENTUL PREZENT. </p>
Mirkohttp://www.blogger.com/profile/10083441232833140673noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-227746785897515260.post-14489195564857488702015-10-18T19:46:00.001-07:002015-10-18T19:46:17.982-07:00Artistul vietii taleM-am asezat la masa cu niste localnici sa beau o bere. Apoi a aparut personajul care m-a inspirat. Era parca ireal, iesit din desene animate. Cu parul grizonat, dat cu gel in sus, ii atarna o sufita spre frunte. Slab, dar imbracat cool, cu tatuaje pe mainile subtiri si se cunostea cu toti, sau asa parea. Vorbea ciudat, asta il facea cel special. O data a repetat cineva ce a zis, si parea ca legase cuvintele si punea accentul ciudat. M-a fascinat din prima clipa. M-a salutat de cateva ori si m-a inganat de cateva ori cand eram extra amabil. O data a zis in treacat "Ah, el nu stie..." sau ceva de genul.<br />
El m-a inspirat pentru "nebuniile" pe care le facea la tot pasul. La fel cu DaVinci scria invers, asa vorbea el diferit... Era un adevarat artist al vorbitului.<br />Apoi mi-a venit ideea, dupa ce mi-am adus aminte ca imi zicea Nicut in liceu artistule, poate mai ceva de artist in mine: sa fiu artistul vietii mele. La fel cum trebuie sa fii artist cand pictezi un tablou, asa trebuie si atunci cand iti faci viata. Si cred ca mi-ar place sa ajung ca personajul respectiv, desi cred ca avea si momente opuse, ca l-am vazut sezand pe bordura singur si tacut (se pare ca am ratat ocazia sa il intreb cum vorbeste asa).<br />
<br />
Deci: Artistul vietii proprii, un fel de arhitect al vietii, dar cu jocul de artist, cu giumbuslucurile lui.<br />
<br />
Asta presupune planificare, strategie si tactici. Spre deosebire de pana acum, cand ceea ce venea, alegeam dupa bunul plac. Poate fi si asta o tactica, dar...<br />
<br />
Arhitectul va alege ce doreste in viata si unde sa le puna dupa care vine Artistul si le umple de culoare, de scorneli si nemaipomenit.Mirkohttp://www.blogger.com/profile/10083441232833140673noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-227746785897515260.post-26440308968970400282014-07-20T12:57:00.001-07:002014-07-20T12:58:38.155-07:00Spațiul, ultima frontieră?De ce oare căutăm să plecăm în spațiu?<br />
Să colonizam alte planete, spun ei. Dintre milioanele de planete vizibile nu s-a gasit niciuna mai primitoare si mai frumoasă decât Pământul. Atunci cine și de ce ar vrea sa colonizeze o planetă ostila vietii?<br />
<br />
[Greșit! Bine ca m-am documentat. Sunt doar vreo 1500 planete cunoscute, dintre care 700 au fost descoperite doar anul asta, dintre care unele au sanse sa fie propice vietii: <a href="http://offworld.gizmodo.com/the-number-of-known-planets-in-the-universe-just-double-1531792316">http://offworld.gizmodo.com/the-number-of-known-planets-in-the-universe-just-double-1531792316</a> ]<br />
<br />
Pentru resurse, spun ei. Dacă omenirea ar fi pe ducă din lipsă de minereu de fier, aș zice, dar din fericire viața este sustenabilă și mai mult de atât...<br />
Deci unde să plecăm? Ah, da: În căutarea de noi civilizații și forme de viață. Deasemenea, va trebui să călătorim mai departe de ...<br />
<br />
Ma rog... dacă vom avea unde să călătorim vreodată, trebuie început cu ceva, chiar și cu o călătorie pe Lună.Mirkohttp://www.blogger.com/profile/10083441232833140673noreply@blogger.com0